Pere sau smochine coapte cu gorgonzola picantă

Una din bucuriile toamnei pentru mine este cea a perelor cu gorgonzola sau a smochinelor cu brânză de capră coapte până când toată bunătatea iese la suprafață, iar gutuile coapte cu ricotta și scorțișoară mă duc tot timpul cu gândul la serile ploioase de Octombrie din copilărie -bunica nu le făcea cu ricotta, dar tot cele mai bune gutui de pe pământ erau.

Va spuneam în unul din articolele precedente că uneori mă abat de la planul bine stabilit de acasă în ceea ce privește piața. Așa se face că acum câteva săptămâni, standul companiei de la care cumpăr brânză avea o ofertă de nerefuzat la gorgonzola picantă. Eu una, deși nu mai consum lactate de mai bine de un an, nu pot uita nicicum gustul inconfundabil al gorgonzolei picante. Mi-am zis ca mă voi hrăni din priviri și voi fi cuminte, am cumpărat brânza, mi-am luat papornițele și am plecat mândră spre casă gândindu-mă constant ce-oi face eu cu peste un kg de brânză. Jimmy s-a ales și el cu o bucată de Comte, deși nici ăsta n-are voie brânză. Am avut grijă să întreb persoana care mi-a vândut comoara și care îmi vinde brânza de aproape doi ani cam ce aș putea să-i fac să-i prelungesc viața, că era cam aproape de termenul de expirare. Răspunsul inițial a fost scurt și simplu: acest tip de brânză practic nu expiră niciodată. După care am intrat un pic în amănunte ca doar nu era să-l cred pe cuvânt.

Gorgonzola picantă este una din cele două tipuri de gorgonzola existente pe piață, este maturată mult mai mult decât cea dulce, este mai fermă și așa cum ii spune și numele, muuult mai picată decât cea dulce, ajungând uneori să înțepe un pic limbă iar, marmorarea cu mucegai este mai intensă. Deci cu cât trece mai mult timp cu atât e mai picantă. Face echipă bună cu fructele de toamnă, o poți folosi la paste, sosuri, salate, dressinguri, la un platou de brânză, la tarte.

Cea dulce, este mai cremoasă, mai puțin intensă, în luna decembrie este un deliciu să o vezi în magazinele specializate. Nu este atât de versatilă ca cea picantă, are un proces de maturare scurt (în jur de 50 de zile) și gust mai dulce și neprovocator.

Timp de două săptămâni totul a fost în regulă pentru că ba am pus-o într-o tartă cu praz, ba în alta cu varză și sfeclă roșie, ba în dressing ba sos la friptura, ba paste, ba cu polenta, ba goală cu biscuiți sărați. A salvat multe cine în care nu prea am mai știut ce să fac. Spre deliciul unora din casă, căci eu m-am mulțumit cu privitul.

Până când nu am mai putut! trebuia sa gust sa văd măcar cum și-a dezvoltat gustul, plus ca aveam smochine. Adică chiar era păcat!

Dacă cumpărați gorgonzola picantă de la supermarket, nu cumpărați multă și încercați să o consumați în perioada termenului de garanție pentru că nu e la fel cu cea pe care o cumpărați din magazinele specializate de brânzeturi, unde este tăiată din roți imense de brânză și ambalată individual. Trebuie să știți bine când și cum să-i curățați mugegaiul extern și sa fiți pregătiți pentru mirosul din frigider. Așadar fiți cumpătati, nu ca mine!

Para cu gorgonzola și nuci

O pară coaptă dar fermă, nuci, miere de albine și gorgonzola picantă și nu în ultimul rând, timp să o savurați.

Tăiați para cum vreți: discuri, felii, cuburi. Adăugați brânza, nucile și bucurați-le cu niște miere de albine. Dacă aveți cimbru, presărați un pic peste și gata!

Aceleași ingrediente ca mai sus, puneți perele/para tăiată în jumătate pe lung și scobită de sâmburi intr-o tavă și dați la cuptorul încins ( 190℃) timp de 10 min sau până când perele sunt coapte. Dacă alegeți perele bine, adică sa fie încă ferme, dar nu crude, nu ar trebui sa ia mai mult de 10 min până să fie gata.

Aceleași 5 ingrediente: fructe, de data aceasta smochine, brânză: gorgonzola sau brânză de capra, miere de albine, nuci și cimbru.

Așezați-le pe raftul din mijlocul cuptorului preîncălzit la 190℃ timp de 5 min

Când sunt gata, cu greu o să rezistați să nu mâncați una până la masă.





Previous
Previous

Tartă cu brânză de capră și ceapă caramelizată

Next
Next

Smochine, mozarella, prosciutto, balsamic - o combinație divină